Am avut o copilărie fericită!

De mic am avut casa plină de jucării. De la evidentele păpuşi (să nu vă aud că oricât de băieţi aţi fost voi, duşi la femei de la 4 ani n-aţi avut o păpuşă cu care să vă jucaţi, un ursuleţ cu care adormeaţi noaptea), până la puşti, pistoale, mingi, maşinuţe, jucării din lemn etc.
Aveam o întreagă colecţie de maşinuţe, care mai de care mai dichisite. Tare mă bucuram când primeam o maşinuţă ori vreun pistol. Am avut trotinetă, ba chiar şi o bicicletă, dar nu am reuşit niciodată să învăț să merg pe ea. Și acum am bicicletă, am luat-o pentru nevastă, ba chiar am și învățat cât de cât să merge și eu pe ea. Pot spune că am avut aproape toate jucăriile posibile şi impoibile. O singură jucărie n-a avut-o dar pe care şi-a dorit-o enorm. Un skateboard.

Evident, pe lângă skateboard îmi trebuiau cotiere, genunchiere, cască şi multe alte acareturi. Părinții nu mi-au luat niciodată, de frică să nu cad și să-mi rup vreo mână, sau să mi-l fure derbedeii. Îi vedeam pe alți copii cu placă de lemn și cu 4 roți, știți cu toții cum erau plăcile acelea cu rulmenți.
placa role

Ba într-un timp văzusem un copil că-și pusese roti si role de la tente și-și făcuse o placă de se uitau ceilalți copii cu jind la el. Acum, mare fiind, mă gândeam că ăla putea să facă o groază de bani de comboane, înghețată sau gumă Turbo. Cerea 50 de bani pe plimbare. Și așa, în loc să-ți iei tu o gumă, te dădeai cu placa meseriașă a ăluia. Dar na, vise. Când eram mici nu ne gândeam să facem bani. Nu știam cum să mai stăm afară. De fiecare dată când mă chema mama la masă îi ziceam că mai vreau 5 minute. Și acele 5 minute se prelungeau în 20-30 chiar. Alea zile fericite.
Acum copii nu stau decât cu nasul în tablete sau în telefoanele mobile…

Chiar nepotă-meu, fiind la țară, stă toată ziua în casă, se uită la televizor sau se joacă pe tabletă. Ce copilărie e asta? Cum adică să nu ieși afară, să pui mâna pe pisică, să te urci în pom? să alergi de nebun pe câmp, să culegi o floare, sp încerci și tu securea bunicului…
Când eram la țară stăteam numai p-afară. Intram în casă abia seara pe la 8 când începea Dallas sau Sclava Isaura. În rest, numai pe câmp sau în pădure. Umblam și cu cuțitul la brâu, eram Rambo. M-am întâlnit și cu pădurarul de vreo 3 ori. Credeți că s-a luat de mine că eram cu “arma albă“? Ei ași…
Când ai 12-13 ani numai să bagi cuțitul ăla în cineva nu te gândeai tu, să fim seriosși. A, dacă eram în anii 70 în Bronx sau în Harlem? Aia era altă mâncare de pește.

Asta regret acum. Copilăria. Pe care aș repeta-o întruna. Și așa mă întristez când văd copiii jucându-se numai pe tablete sau pe telefoane. Unde e bucuria aia de-a ieși afară? Ba aud copii care, la mare fiind, nu vor să între în apă. nici afară să stea în soare, că sunt ultraviolete care te omoară ca pe vampiri, dar nici să intri în apă? Ce copilărie e asta?
copilarie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *