Anii 90!

De fiecare dată când aud de anii 90 mă apucă nostalgia. Au fost cei mai buni ani din istorie. Printre cele mai bune filme create vreodată, moda, muzica… Dumnezeule, muzica anilor 90. N-o poți egala. Nu, în ruptul capului nu, oricât ai vrea. Nu poți egala un Roxette sau un Salt n Pepa cu One Direction și Rihanna oricât ai vrea.
Anii 90 au fost cunoscuți și ca cei mai înfloritori ani atât ai Statelor Unite cât și ai Europei. Toată lumea era mai fericită, mai lipsită de griji, mai bună. apoi a venit marele dezastru, viruslul Y2K, se care s-au speriat degeaba toți IT-știi lumii. S-au făcut bani atunci, cu nemiluita, dacă ținețo minte povestea TheGlobe. Numai la noi în România, lucrurile au stat invers. S-au închis fabrici și uzine, deoarece vezi dragă-Doamne, se lucra pe stoc. Gemeau rafturile de marfă pe care n-o (mai) cumpăra nimeni. Păi deh, dacă făceam marfă nu neapărat proastă, ci în dorul lelii, cred și eu.
A dat democrația peste noi și dintr-o dată ne-am pus pe lenevit. Însă despre asta am vorbit de câteva ori și tot degeaba. Nimeni n-a mișcat un deget. Toți ne-am puturoșit.

Și uite așa, ne vedem acum, după 25 de ani, cu istoria interzisă, modificată după bunul plac al unora, cu țara NU VÂNDUTĂ, ci dată aproape pe gratis și cu noi datori vânduți organizațiilor mafiote financiare ale lumii.
Nu știu ce analist financiar zicea că-n halul actual în care ne aflăm, și nepoții noștri vor avea de plătit către FMI datoriile pe care le-am tot luat de-a lungul anilor.

Revin cu ideea în zilele noastre. Mă bucur că s-au făcut lucruri bune și la noi. Ba, culmea, încă se fac. Partea mai nasoală e, că tu, micul întreprinzător nu ești ajutat de stat. Dacă n-ai niciun ban, degeaba ești doldora de idei bune prin care atât tu cât și statul (evident, prin taxe și impozite) ați avea de câștigat. La noi aia e partea proastă. că sunt jdemii de fonduri europene, mondiale și para galactice, însă dacă n-ai vreo 5000 de euro să te apuci de afacere, statul nu-ți dă nimic. Statul care se laudă că te ajută, că ce băiat bun e el.

Am un prieten, Cornel, care s-a apucat de afaceri încă din anii 90. Buticar. Nu i-a fost rușine că-i zicea lumea buticar. Vindea țigări la bucată, sucuri, cafea, ulei, de toate. Ce-i mai plăcea cînd veneau câte unii noaptea și-l luau cu frumușelul:
– Vecine, dă și mie un pachet de țigări și o sticlă de vin… a, și două pachete de prezervatrive.

De ăștia de se plimbau ziua pe străzi ca ciumegii și-i ziceau lui buticar, bișnițar pe la spate. Însă a știut să fie OM cu toți. Și i-a mers bine. Până au dat ăștia legi să se dărâme buticurile. Nu știu cum naibii de, imediat după ce s-au dărâmat jdemii de buticuri, au apărut zeci de florării. Ale unora care nu cotizează la stat! Și dăm în alte discuții. Ăla de vindea țigări și prezervative nu era bun că dădea partea leului la vistierie și l-au eliminat. În schimb, minoritarul cu flori, care nu plătește nicio taxă, e binevenit…

De Cornel auzisem ultima dată că își făcuse site și vindea acolo diverse produse. Și-am dat de el când căutam un dispenser sapun. Mi-a zis că are afacerea de câțiva ani și-i merge bine.
– Mă, nici nu mă îmbogățesc, dar nici n-am grija zilei de mâine

Drept dovadă, el acum este cel care se plimbă cu o mașină americană prin cartier, iar vechii șmecherași înghit în sec. Însă Cornel e băiat bun. I-a plimbat pe toți cu decapotabila. Miercuri cică-mi vine și rândul meu!
1967 Cadillac 001

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *