Bunicii sunt prevăzători

Am mai spus că mi-e tare dor de copilărie. Și mi-am adus aminte de-o întâmplare nu foarte fericită pe tema asta. Mă jucam cu ionel, un prieten, la casa bunicilor lui. Era vremea ploioasă și nu ne lăsau bunicii pe cțmp, prin băltoace, fiind prea mici (să fi avut vreo 6-7 ani). Așa că m-am dus la Ionel, ăla avea mai multe jucării (nu-i vorbă că eu nu aveam, însă grosul era la București), avea curtea mai mare și-n curte o veche Dacia 1100, pe butuci. Ce ne visam noi atunci Mannix, Sfântul sau

mai știi ce James Bond. Cred că noi am folosit Dacia aia mai multe decât o folosiseră tatăl și bunicul lui Ionel.

Și jucându-ne noi așa, ba prin curte, ba prin casă, hai să ne jucăm “de-a v-ați ascunselea”. Zis și făcut. M-am pus eu să număr și Ionel s-a ascuns. Și cum stăteam eu să număr din 5 în 5 până la 100, îl aud pe Ionel începând să urle:
– Bampiruuuu’, bampiruuu’!

Și începuse bietul copil să urle și să plângă, de ți se rupea sufletul. eu începusem să bâzâi după el, crezând că l-a mâncat bampiru’. Ce vină aveam noi dacă sârbii dădeau pe la 7 seara filme artistice cu împușcături, vampiri, explozii etc.

Ce se întâmplase? Ionel se urcase pe scară până în pod. Acolo dăduse de un sicriu. Și când a văzut copilul sicriul, cu amintirea de câteva zile cu Dracula care se ridica din sicriu, începuse să urle.

Și-atunci a apărut bunica lui Ionel, foarte speriată de țipetele și plânsetele noastre.
– Ce s-a întâmplat, maică? Ce bampir, unde?
– În pod, e bampiruuuu’. E acolo în sicriu!

Ne-a liniștit femeia și a început să ne povestească faptul că, de la o vreme, bătrânii încep să se pregătească de “lumea ailaltă“, în Rai, aproape de Doamne-Doamne. Asta deoarece nu știe nimeni când Dumnezeu se hotărîște să-l ia pe om aproape de El și ca să nu lase rudele fără de niciunele. Așa că bunicii noștri erau prevăzători.
Încă de când lucrau își puneau bani de-o parte, pentru înmormântare. Unii își luaseră sicrie care ședeau ferite de ochii lumii în pod, alții tocmiseră locuri de vechi, ori de la popă ori de la www.cavouri.ro, fiecare după cum putea.

Ne-am mai liniștit noi cu privire la vampir, însă tot a trebuit femeia să ne explice ce e cu lumea aia ailaltă, când ei vor pleca definitiv. Alte plânsete, alte lacrimi, alte chirăieli ale lui Ionel. Eu mâ gândeam la ai mei, când n-or mai fi.
Nu știu care înțelept zicea că suntem pe moarte încă decând ne naștem. Mare dreptate avea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *