Cel mai frumos cadou!

cadouPrecis majoritatea dintre voi știți care a fost cel mai frumos/ tâmpit/ aiurea cadou. Eu am să vă spun care a fost, probabil, cel mai frumos cadou al meu.
Aveam vreo 14 ani, abia venisem din tabără, mai aveam 2 luni de vacanță de vară.
Fiind la țară, nu aveam telefon fix, iar mobil nu am avut decât prin 1997. Cred că existau doar vreo 10-20 de telefoane mobile în țară în 1994. Scrisorile nu veneau, abia ajungea poștașul cu ziarul o dată la 2 zile. Așa că dacă era de venit la țară, veneai pur și simplui, nu anunțai cu surle și trâmbițe că vii. Bunicii erau tot timpul acasă, ieșiți la pensie fiind.

Văru-meu, Sebastian, plecase cu părinții în Germania, în 1990, la câteva luni după Revoluție. Și cum îl vedem în fiecare vacanță, fiind vară, iarnă, primăvară, ba chiar mai mult, înainte să fim la școală, mai mici fiind (stăteam la țară și 6 luni), ne aveam ca frații. Însă după ce-a plecat ne scriam lunar câte o scrisoare. Niciodată nu a lipsit scrisoarea de la el. Că venea cu o zi maxim două întârziere, nu era problemă, dar venea. Îmi scria ce făcuse în luna aia, ba chiar începuse încet-încet să mă învețe ceva germană. Că nu s-a prins de mine mai nimic e partea a doua. Ideea e că mă aveam cu văru-meu ca frații. Nu ne făceam cadouri corporate cum vedeam în filmele americane, însă, copil fiind, nu lipsea tortul și jucăria de la fiecare zi de naștere. Țin minte că-ntr-un an, certându-mă cu el, nu mai vorbisem cam vreo 2 ore. Deh, copiii, “îmi iau jucăriile si plec!“. era destul loc în curte și pentru 20 de copii, darămite pentru doi.

Și cam două ore ne făcusem fiecare de treabă prin zăpadă. Era o iarnă frumoasă, cu zăpadă, nu ca acum când nici ploi nu avem, decât ger năpraznic. Îmi făcusem un om de zăpadă, așa cum putusem. Aveam vreo 6 ani. Și când am vrut să intru în casă, căci ne strigau bunicii la masă, eu am întârziat. Mergeam mai încet prin troiene (Sebastian e mai mare cu 3 ani și mai înalt). Când am intrat în casă, în prag mă aștepta Sebastian cu ceva în brațe. Un cadou mare, din seria cadouri craciun. Nu primisem niciodată înainte cosuri cadou și mi-a plăcut cadoul. Îmi trecuse și supărarea.
– Dar nu e ziua mea!
– L-a lăsat Moș Nicolae! A vorbit Sebastian cu el și ți-a făcut cadou ca să-l ierți!

Pentru un copil ce poate fi mai frumos? Vă spun imediat ce.
După cum am specificat, Sebastian plecase în Germania și ne scriam lunar. Nu știa când vine în vizită în țară însă. Asta mă întrista de fiecare dată.

Și în 1994 eram la țară de ziua mea, înainte cu câteva zile venisem din tabăra cu ursul. Plecasem cu bunică-meu cu caprele, ca-n fiecare zi, de dimineața. Pe la 1, ne-am hătărât să mergem acasă. Bunică-meu mânca și apoi se culca în fiecare după-amiză vreo două-trei ore, mânca și iar plecam cu caprele.

Când am ajuns acasă, bunică-mea mi-a zis că mi s-a trimis un cadou și că e-n cameră. M-am descălțat și am fugit să văd ce era. Un cadou frumos ornat, care conținea un walkman super, cu căști, și vreo 5 casete cu rap și death metal. Plus o scrisoare de la Sebastian. Nu mai știu exact ce scria în scrisoare, însă se termina cu “Și la final, voiam să-ți mai zic ceva…

Atât. Cu alea 3 puncte de suspensie. Mă uitam ca prostul la scrisoare cu față nedumerită.
Și nu-mi sare de după dulap Sebastian, urlând cât îl țineau bojocii “Surprizăăăă! La mulți ani!!!

Așa tare m-am speriat încât m-am scăpat pe mine. Țin și acum minte. Chiar de ziua mea, la 14 ani am făcut pișu pe mine ultima dată…

Articol participant la concurs!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *