Serviciile de care orice om are nevoie, dar speră, cât mai târziu!

Știți care-s serviciile de care orice om are nevoie, dar pe care le vrea cât mai târziu? Nu serviciile unui doctor sau avocat. Vorbesc de cele funerare. căci, după cum știm, moartea face parte din viața fiecăruia dintre noi. Dacă și Fiul lui Dumnezeu, Iisus a murit, noi nu putem fi mai prejos și deci, nu putem trăi veșnic.

Dar cu toții dorim să avem nevoie de aceste servicii cât mai târziu. După 100 și ceva de ani. Și atunci ce facem? Când avem nevoie? Dăm din colț în colț, deoarece în fața madamei cu coasa suntem neputincioși. Sau știm de Funerare Alexandru și suntem puțin mai ogoiți în fața sorții?

Dar haideți să dăm o tentă mai veselă acestui material. Cu niște povestiri comice, dar și “de groază“, în genul seriei Scary Movie. Pe vremuri, pe când erau bunicii noștri flăcăi, existau fel de fel de provocări. Nu foarte absurde ca adusul blănii ursului din pădure sau uciderea unui taur cu mâinile goale, însă, destul de provocatoare. Una dintre aceste provocări a fost aceea cu trasul clopotei în biserică, la 12 noaptea.

Se strânseseră fete și băieți, de la 12 la 20 și ceva de ani. Cină să tragă clopotul noaptea? Nu era vborba de pătruns în biserică, pe vremea aceea nu se încuiau ușile cu cheia, ci era vorba că trebuie să
mergi în cimitir, deoarece biserica era fix în mijlocul cimitirului. Și dintre toți flăcăii vrednici de această faptă vitejească, unul a pășit în față. O fată. Culmea, chiar bunică-mea!

Cimitirul e pe un deal. Ei bine, nimeni nu a îndrăznit să urce dealul, darămite să intre în cimitir, noaptea. Numai un băiețel, de vreo 10 ani, care s-a îmbărbătat când a văzut că bunică-mea se ducea singură să tragă clopotul. Însă ăla mic a rămas la poarta cimitirului, fiindu-i frică să intre. Și așa, într-o noapte din 1942, clopotul a bătut în biserica din mijlocul cimitirului. nu vă spun ce s-au speriat sătenii. Că doar nu se mai întâmplase asemenea grozăvie niciodată.

Alta de pomină a fost la moartea unui sătean. A murist unul în condiții nu prea cunoscute, a venit legistul, l-a pipăit, l-a declarat mort. L-au îmbrăcat rudele și hai la privechi. S-a dus repede vestea în sat că a mut al lui Ghiță “din deal“. Și cum stătea lumea așa de vorbă, mai de una, mai de alta, se ridică mortul în capul oaselor și cere de băut.
Au leşinat vreo două babe, lumea s+a năpustit pe uşă afară, singurul care rămăsese era beţivul satului. Care i-a oferit omului un pahar de țuică. Încet încet și-au revenit oamenii în fire și-au intrat în casă. Ăla nu era mort de nicio culoare. Nu se știe ce-a avut, s-a dus după 2 zile la oraș “să se caute la doftor” și l-a găsit ăla sănătos tun. Și omul a mai trăit vreo 20 de ani de la întâmplarea cu pricina, murind “pe bune” într-o zi frumoasă de iarnă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *