E bine să ai prieteni medici

M-am programat la medicul de familie pentru un consult de rutină. M-a pus să fac niște niște analize și, căpătând rezultatele, m-am prezentat din nou la el, pentru a-mi prescrie o rețetă. Mi-a spus că sunt anemic și mi-a dat sfaturi obișnuite: să mânânc destul și la ore fixe, să mă odihnesc bine, să fac…

Bilgewater – Act 1- partea 3

Partea a doua ACTUL I – PARTEA A III-A Jokeri, Alarmă, Truc de cărți Povestea devine urâtă. Rapid. Întregul depozit e plin de Cârlige Zimțate, dar lui Malcolm nu-i pasă nici cât negru sub unghie. Un sigur lucru îl interesează și acela sunt eu. Simt că Graves e pe cale să tragă și mă feresc. Împușcătura…

Bancuri cu contabili!

Cinci chirurgi, foşti colegi de facultate, după nişte ani de practică, se întâlnesc la un simpozion. Spre seară, merg împreună la o bere şi despre ce crezi că discută? Bineînţeles, tot despre meserie. Un medic zice: Mie, pe masa de operaţie, îmi plac contabilii. Chiar ieri l-am avut pe unul de la servicii de contabilitate…

Numai măseaua de minte e de vină!

Acum un an mi s-a spart măseaua de minte. Nu știu cum, dintr-o dată a făcut poc și m-am trezit că mestecam bucăți de dinte. Știu, groaznică treabă. Imaginați-vă cum m-am simțit eu. Peste 3 zile, când a început să mă doară măseaua buclucașă, am coborât la dentistul meu, cu care-am mai avut de-a face…

Suge Knight: rap mogul’s fatal hit-and-run video

Surveillance footage showing the moment that Marion ‘Suge’ Knight allegedly ran over two men in his truck, leaving one dead, has surfaced online. The 49-year-old star, Death Row Records founder, is on trial for the murder and attempted murder of Terry Carter, 55, and Cle ‘Bone’ Sloan, 51 following a hit and run. Although prosecutors…

Pro hemp!

Pana la urma, ce e mai bine? Natural sau nu? Ce-i natural e scump si se gaseste greu. Ce-i artificial, e ieftin si pe toate drumurile. Deci, ce alegem? Noi, romanii, de la o vreme am fost invadati de toate chimicalele si toate otravurile din lumea asta. Toate vandute frumos, sub forma de hamburgeri, sucuri,…

The Physician

If is there any man who didn’t see yet The Physician, please go yourselves a favor and watch this masterpiece. The first time when i catch a glimpse of the movie i didn’t like it. England, 1020 or so, no way, i’m not gonna lose 2 and a half hours for this. But when i…